Vestige Première Année

IMG_3191-3.JPG
Un an de frumuseţe, emoţie, realizări şi colaborări de succes: Vestige Première Année!

Vestige Première Année este un eveniment destinat dumneavoastră, celor care aţi fost alături de noi şi aţi avut ȋncredere ȋn tot ceea ce ȋnseamnă Vestige – Atelier des beaux arts, este sărbătoarea unui vis implinit pentru care dorim să vă mulţumim tuturor!

Vestige Première Année este dedicat ȋn primul rând dumneavoastră, clienţilor şi prietenilor Vestige, colaboratorilor şi partenerilor, tuturor celor care au contribuit la ȋmplinirea acestui vis, o seară ȋn care ne dorim sa petrecem ȋmpreună, să numărăm ȋmpreună clipele unui an de neuitat, să celebrăm frumuseţea, eleganţa şi stilul.
Momente artistice, prezentări de modă şi beauty, momente de dans, tombolă şi alte surprize vor face deliciul serii. Va fi un spectacol de coafură şi make-up, un regal de măiestrie al ECHIPEI VESTIGE care vă va ȋncânta cu adevărate momente de creativitate şi sensibilitate. Vom avea ȋnvitaţi speciali de la Bucureşti, dar şi momente susţinute de doi dintre designerii talentaţi de la Cluj: Emese Bako şi Laura Ion.

Vestige Atelier des Beaux Arts – un atelier complet de frumuseţe
Vestige – Atelier complet de frumuseţe – un concept inovator realizat de Simina Cheteleş şi Raul Tişa.
Vestige Atelier des Beaux Arts oferă o experiență completă de servicii de înfrumusețare și estetică, consiliere cu specialiști recunoscuți (Vestige Beauté), cursuri de calificare și perfecționare în cele mai solicitate servicii și tratamente beauty (Vestige Académie), showroom cu creaţii ale unor designeri vestimentari recunoscuţi (Vestige Prêt-à-porter) dar și ateliere speciale pentru public (Atelier Modă și Stil, Atelier Automakeup).
Parteneriate şi colaborări 1 an Vestige
Primul an de activitate pentru Vestige a ȋnsemnat ȋn primul rând un şir ȋntreg de reuşite, o serie de colaborări cu parteneri valoroşi ce ne-au ajutat să construim ȋmpreună imaginea unui brand care să fie un punct de reper ȋn segmentul de beauty&fashion din Cluj, dar şi naţional.
Echipa Vestige a semnat astfel hair & make-up pentru pictoriale ȋn cele mai cunoscute reviste glossy din România – Harper`s Bazaar, ELLE, Viva; a realizat hair & make-up pentru evenimente de referinţă precum Gala UAD, Tiff, Balul Operei Cluj, Feeric Fashion Days, Zilele Clujului, Colours of Cluj; a realizat hair & make-up pentru designeri şi branduri recunoscute precum Irina Schrotter by Lucian Broscăţean – Viena Fashion Week, Alina Botea, Lucian Broscăţean; a realizat hair & make-up pentru campanii publicitare pentru Angelli şi Cherry; a avut colaborări cu evenimente precum Business Days şi TIMAF; a fost partener ȋn evenimentul Burberry Pop-up Store in Cluj; a fost de două ori selecţionat ȋn Salonul de tendinţe al RFTB – evenimentul industriei modei din România; a realizat emisiuni tv la Look TV Cluj dar şi rubrica Vestige Life Style din revista online Bulevard.
Proiectul Vestige Prêt-à-porter – un proiect unic pe piaţa fashion & beauty din România
Vestige Atelier de Beaux Arts este un proiect care a dezvoltat pentru prima dată colaborarea dintre domeniul beauty şi fashion prin proiectul Vestige Prêt-à-porter, un concept store care prezintă creaţii vestimentare unicat sau în serii limitate, sub semnătura unor branduri şi designeri cunoscuţi şi recunoscuţi. Creaţiile lor sunt prezentate spre vânzare într-un concept store amenajat în sediul Vestige, un loc unde clienţii Vestige Beauté pot beneficia şi de o consiliere de specialitate pe modă, un styling în direct, practic o experienţă cu totul nouă pentru consumatoarele de fashion.
Vestige Première Année – 18 decembrie 2014 – CLUB NOA – ora 20.00
Momente de show: Paisi, Agent Provocateur, Six Martini, Tdance, Emese Bako, Laura Ion
Emese Bako – AL JEBR
Născut dintr-un mix de elemente inspiraţionale filosofice, istorice, literare şi cinematografice, proiectul Al Jebr reflectă o viziune personală asupra evoluției relațiilor de cuplu şi emoţiilor distorsionate în societatea contemporană. Subiectul este unul foarte complex şi merită o explorare amănunţită, ȋntrucât gama emoţiilor influenţate de societate este foarte largă. Termenul Al Jebr, aflat la originea algebrei, înseamnă „reuniunea pieselor rupte”. Astfel, se compun detaliile din diferite domenii care prezintă o perspectivă subiectivă asupra realității sociale şi explorează natura schimbătoare a iubirii.
Contextul de unde Emese Bako ȋşi extrage inspiraţia cuprinde o paletă variată de fenome sociale şi psihologice şi ȋntotdeauna au un substrat emoţional puternic. Povestea hainelor create este importantă, dar la fel de important este ca acestea să confere atitudine şi forţă celui care le poartă. De asemenea, ele trebuie să se adapteze la necesităţile omului contemporan.
Joaca cu materialităţile şi materialele neconvenţionale este mediul prin care designerul ȋşi transpune ideile şi conceptele.
Piese din colecţia sa au apărut ȋn publicaţii renumite ca Elle, Harper’s Bazaar sau Beau Monde, cât şi pe platforme online.

Laura Ion –Press for success
Pornind de la motto-ul ”Everyday is a fashion show and the world is your runway”, creaţiile Laurei Ion sunt dedicate femininităţii şi eleganţei, propunându-şi să scoată ȋn evidenţă, cu fiecare ȋn parte, persoana care le poartă. “Vreau ca fiecare clientă ce alege creaţiile mele să se ȋndrăgostească de fiecare produs cumpărat şi să se redescopere cu fiecare articol probat. Nu am un stil excentric, dar nici comun. Fie că fac un top colorat de zi cu zi, fie că fac o rochie brodată manual, fiecare creaţie ȋmi aduce satisfacţie atunci când este apreciată de cineva.”, spune Laura, cea care de data aceasta va prezenta o colecţie all black dedicată principalelor voci ale presei de modă din Cluj, blogăriţele – 10 tinere şi talentate scriitoare ȋn ale modei care spun zilnic mediului online cele mai frumoase poveşti vestimentare din oraşul nostru.
PRESS FOR SUCCESS este o dedicaţie din partea Laurei Ion şi a VESTIGE Prêt-à-porter pentru succesul acestor 10 uimitoare tinere blogăriţe care au cucerit lumea virtuală a modei din Cluj şi din România.

Vă aşteptăm cu mult drag la Vestige Première Année!
Simina Cheteleş şi Raul Tişa ȋmpreună cu ȋntreaga echipă VESTIGE

IMG_3191-4.JPG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s